Statut politic
Statutul politic al regiunii Kosovo a reprezentat un subiect delicat pe scena politica internaţionala si a fost tema disputei politice si teritoriale dintre Serbia si anterior, Iugoslavia, si populatia albaneza din regiunea Kosovo.
Regiunea Kosovo s-a bucurat de un grad ridicat de autonomie in cadrul fostei Iugoslavii, pana in anul 1989, cand liderul sarb, Slobodan Milosevici a schimbat statutul regiunii, retragandu-i autonomia si trecand-o sub controlul direct al Belgradului, capitala sarba. Albanezii kosovari s-au opus energic acestei decizii.
Dupa incetarea conflictului, in 1999, regiunea a fost pusa sub administratia interimara a ONU, in baza rezolutiei Consiliului de Securitate 1244, adoptata la 10 iunie 1999. Printre prevederile acestei rezolutii, se numara atat autorizarea prezentei unei forte militare in Kosovo, mai exact KFOR, Fortele militare conduse de NATO, ce au ca scop mentinerea pacii si administrarea unei imprejurari pasnice, cat si autorizarea ONU de a facilita un proces politic ce avea rolul de a determina statutul viitor al regiunii. Statutul regiunii avea sa ia in considerare Acordul de la Rambouillet, care promova vointa poporului ca principiu general in definirea statutului Kosovo.
A urmat o lunga perioada in care Kosovo s-a aflat sub protectia fortelor NATO, desi era inca parte a statului Serbia. Secretarul General ONU, Ban-Ki Moon, stabilise ca termen limita pentru a se solutiona conflictul dintre Serbia si Kosovo, data de 10 Decembrie 2007. Comisia de mediere si-a recunoscut neputinta de a convinge partile sa accepte planul ONU pentru un Kosovo independent sub supraveghere internationala.
Pe 17 februarie 2008, Adunarea din Kosovo a adoptat in unanimitate Declaratia de Independenta a Republicii Kosovo, fata de Serbia. Aceasta Declaratie de Independenta a dus la reactii internationale impartite in doua tabere, pro si contra independentei regiunii. Pana pe 26 septembrie, Republica Kosovo a primit 108 notificari de recunoastere diplomatica ca stat independent, dintre care 106 din cele 193 de state membre ONU, 23 din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene si 24 din cele 28 de state membre NATO. Guvernul sarb nu a recunoscut independenta, insa relatiile diplomatice dintre Serbia si Kosovo au inceput sa se normalizeze.
Declaratia de Independenta nu doar ca a divizat opinia internationala in doua, dar a facut multe state sa puna sub semnul intrebarii legalitatea si ligitimitatea acestei declaratii unilaterale. Adunarea Generala a ONU a adoptat in 2008 o rezolutie prin care a sprijinit cererea Serbiei de a cere un aviz consultativ Curtii Internationale de Justitie privind conformitatea cu dreptul international a independentei unilateral proclamata de Kosovo.
Pe 22 iulie 2010, Curtea Internationala de Justitie a emis avizul consultativ privind „ Conformitatea cu dreptul international a declaratiei unilaterale de independenta a institutiilor provizorii de autoguvernare din Kosovo.” Concluzia generala a avizului este ca „declaratia de independenta din 17 februarie 2008 nu violeaza dreptul international general, Rezolutia Consiliului de Securitate 1244 (1999) sau Cadrul Constitutional”. Avizul a fost adoptat cu 10 voturi pentru si 4 contra.
Chiar si dupa emiterea acestui aviz, legalitatea actiunii Republicii Kosovo a fost in continuare pusa sub semnul intrebarii. Curtea a evitat sa emita opinii pe fondul problemei, avizul referindu-se pur si simplu la legalitatea gestului de a face o delcaratie de independenta, si nu la legalitatea independentei ca atare.
