Santajul emotional – o practica des intalnita in cazul copiilor mici
Santajul emotional este o practica la care parintii recurg uneori, atunci cand copilul nu ii asculta. Este totusi o strategie care este cel mai bine sa fie evitata pentru ca implica amenintarea privarii de un privilegiu sau promisiunea unei recompense, astfel incat cel mic sa faca ceea ce i se cere.
De ce trebuie evitat santajul emotional in cresterea si educarea celor mici?
Chiar daca pentru parinti este tentanta o astfel de practica pentru a-i face pe cei mici sa asculte, pe termen lung aceasta strategie nu este eficienta. Daca sunt utilizate amenintari, spre exemplu, pentru ca parintele sa se faca auzit, copilul poate suferi din cauza stresului. El va avea apoi dificultati in a intelege ceea ce parintii asteapta de la el. Pe termen lung, acest tip de santaj promoveaza nesiguranta, in loc sa permita copilului sa inteleaga de ce ar trebui sa faca ceva.
Daca se promit recompense copilului pentru ca au ascultat, ei se vor obisnui sa faca lucrurile in schimbul unei recompense. Pe termen lung, acest mod de a face lucrurile nu incurajeaza dorinta de a colabora, de a se ajuta reciproc si de a-i multumi pe ceilalți.
Reversul medalie se refera la preluarea acestei tactici de catre copii. Deoarece parintii sunt un model pentru copil, el sau ea pot folosi santajul daca aceasta metoda este utilizata prea des pentru a obtine ceea ce isi doreste. Vazand abordarea adultilor, copilul intelege ca acesta este un mod bun de a obtine ce vrea. In plus, in jurul varstei de 4 ani, copiii isi dezvolta capacitatea de negociere asa ca micutul se va antrena in tot felul de discutii cu parintii.
Exista insa unele strategii pozitive pe care parintii le pot folosi cu copilul, in loc sa apeleze la santaj pentru a il face sa asculte:
-
Stabilirea rutinelor. Multumita rutinelor, copilul stie exact la ce sa se astepte. Un simplu memento al urmatorului pas, cu cateva minute inainte, poate fi uneori suficient pentru ca el sa asculte.
-
Copilul ar trebui lasat sa ia anumite decizii astfel el poate colabora mai bine daca simte ca are putere asupra a ceea ce i se intampla. Spre exemplu, parinitii ii pot oferi doar una sau doua optiuni in asa fel incat copilul sa nu aiba dificultati in a decide.
-
Parintii ar trebui sa foloseasca jocul si umorul pentru a face solicitari copilului. Astfel, atenția lui este indreptata catre placere si nu spre alegerea de a face sau nu ceea ce i se cere. In plus, rasul cu copilul ii permite parintelui sa traiasca un moment special si sa isi consolideze legatura de atasament.